Jurnalul cu poze

Ambianta:

Statea la masa, pe scaunul ei preferat, rasfoind ziarele de saptamana trecuta. Vai, ce mult timp s-a scurs de cand nu i-a mai trecut nimeni pragul! Se asezase praful pe el, atat de des era calcat in picioare.

Se ridica cu greutate de pe scaun si se indrepta spre dulap. Deschise usa si, dintr-un loc secret, stiut numai de ea, scoase un album vechi de fotografii. Se aseza pe patul de vizavi, si isi cauta ochelarii ei de bunica. Oare unde ii pusese? Cu siguranta nu ii erau pe nas, nu era atat de "hutiutiuca", cum era bunica din poezia aceea.. oare cum era? Oare cine o scrisese? Cine sa mai tina minte! Lucruri marunte ca astea, nu merita tinute minte, in opinia ei. Cauta in buzunarul rochiei si gasi acolo multe chestii: ace de par, agrafe de birou, o lumanare, o cutie de chibrituri, o batista, niste monede, dar nici urma de ochelari!

Se uita manioasa inspre masa. Acolo erau! Dar ii va lua o vesnicie sa ajunga la ei! "Sa fiu o batranica, cu siguranta nu e specialitatea mea." gandi ea, in timp ce incerca sa ajunga cat mai repede la masa.

Dupa nici douazeci de minute, se afla din nou pe pat, uitandu-se in albumul cu fotografii. Un zambet melancolic i se asternu pe fata, in timp ce dadea paginile incet, asteptand sa ajunga la pozele cu nunta fiicei, preferatele ei! Insa fruntea i se intuneca de indata ce dadu peste poza cu ginerele ei. Niciodata nu-l putuse suporta pe omul acela! Ce cauta poza lui in album? In albumul ei. 

"Ah! Pozele de la nunta!" Cativa omuleti zambeau prefacut fotografului, care fotografiase numai mainile, picioarele, ocazional capul, la jumatate dintre invitati. Dar nu asta conta. Chiar in mijloc, radiind de fericire, se afla mireasa. Fiica ei.

Batranica mai dadu o pagina din jurnalul ei cu poze.

Urmau pozele din luna de miere. A! Paris. Intotdeauna fusese unul dintre orasele pe care le detesta. Dar asa alesesera ei, ea nu avea dreptul sa comenteze! 

Pe urmatoarele cateva pagini tronau mandre si lucioase, poze cu unica ei nepotica. Zambea fericita din bratele mamei ei, tinand in manuta o jucarie zornaitoare, pe care o scosese din gura special pentru poza! Ce fetita frumoasa!

Dar de aici, jurnalul parca nu o mai fericea pe batranica. Urmau pozele cu ea, si cu intreaga familie a fiicei ei, printre care si parintii ginerelui. Vai! Ce oameni, domnule! Atat de incuiati! Cum se putuse uita fiica ei la asemenea specimene?

Urmatoarea pagina o ura cel mai mult. Lipite cu grija pe fila cartonata a albumului, pozele, parca umezite si apoi lasate sa se usuce, aratau doi oameni fericiti, impreuna cu un bebelus, in fata unui avion verde. Tatal parea sa fie pilotul. Mama facea cu mana spre aparat, chiar inainte se urce in avion, iar bebelusul dormea linistit in bratele mamei.

Batranica zabovi putin, uitandu-se cu ochii umeziti la poza deteriorata. Urmatoarea pagina gazduia o singura poza, mare, in care erau afisate doua sicrie negre, si unul mai micut, purtate pe umeri de niste oameni murdari de noroi, pe o ploaie infernala.

Batranica dadu inapoi, si dezlipi poza in care apareau cele mai dragi persoane ale ei: nepotica, fiica, si, desigur, ea insasi. Ce ar fi zis sotul ei, fie-i tarana usoara, daca ar fi trait? Ar mai fi zis ceva? Ce sa zica? 

Stranse poza la piept si se intinse pe pat. Obisnuia sa faca asta destul de des, avand in vedere ca nimeni nu se mai obosea sa o viziteze de cativa ani buni, de cand ii murise fiica, si deci, intreaga familie. Nu mai avea nimic. Chiar dupa inmormantare, avusese loc un flux de vizite, din partea unor oameni care nu faceau decat sa ii aminteasca de pierderea ei, prin cuvintele lor de asa zisa parere de rau. Ei nu-i pasase oricum.

Inchise ochii si se gandi la fiica ei. Visa cum aceasta veni la ea intr-un avion verde, sa mearga in excursie, doar ele doua, si fetita. Batranica se urca in avion, alaturi de fiica ei, lasandu-se purtata de un avion fara pilot, fara sa se mai gandeasca la jurnalul ei cu poze, sau la praful de pe prag..