fum...

ma uit pe geam la felinarul ce sta sa se stinga... in casa e racoare, iar eu incerc sa-mi termin de scris la lumina slaba a lampii. ma uit in jur... foi mazgalite sau rupte, creioane si pene stricate, pixuri enervante, cerneala, eu... si eu. in stomacul meu se agita fluturi negri, cu aripi inspinate cu venin...
ma doare... cateodata as vrea sa inceteze, dar nu, durerea asta... durerea asta e prea dulce, prea placuta, prea... prietenoasa, parca. ma face sa... visez, sa plutesc! nu am mai visat de mult timp, si cum uite! parca ma hranesc cu vise si iluzii. oare e corect spus? oare asta e? ... nu stiu, dar cred ca asta simt... pe masa inca zace adormit trandafirul ce l-am gasit pe pragul casei. e negru, pentru ca e uscat. se pare ca am ajuns prea tarziu la el. totusi a cui poate fi casa asta in care m-am adapostit? as vrea sa fii tu... speram sa fii tu cel care va raspunde... dar usa s-a deschis singura, poftindu-ma sa ma ascund de ploaia suparata care ma prinsese pe drum. ma simt ciudat, inconjurata de atatea obiecte parca vechi de o viata, iar eu stand ghemuita confortabil cu laptopul in brate. as vrea sa plec, dar e tarziu si e noapte, e frig si intuneric... cine stie ce se ascunde acolo, in intuneric, asteptand... ce? ceva...
un zgomot ma trezeste din visare. cineva a intrat pe usa... nu se sfieste, poate ca e chiar proprietarul. dar ce va zice cand ma va gasi aici? ii voi explica, si... si ce? ceva... se apropie. umbra lui cade pe geamul usii camerei in care ma aflu... nu stiu de ce, dar parca ma sperie. are ceva in mana. sa fie o carte? nu, nu... sa fie un cutit? nu, e prea mare... sa fie un topor?
m-am ascuns in spatele patului, iar el apasa usor pe clanta... sau e o ea? stiu ca e o prostie, dar nu ma pot opri din scris! e ca si cum ceva m-ar controla... se apropie... e chiar deasupra mea. cu coada ochiului ii vad silueta gigantica, acoperita cu blana... blana? nu! e doar haina... ma vede... se uita la mine si... la ceea ce scriu. se enerveaza... a ridicat toporul in aer

First post: My Last Letter For The Living

I'm sorry for what I've done... and I'm sorry for what I'm about to do...

This is not the end.. it may look like, but no.. this is just another beginning.. in case you ever doubt...

Mistakes.. that's life made from.. and for.. just mistakes.. look around.. is there anything fair? nothing.. you have nothing, you are nothing.. Do you feel inferior? Well, I always thought that maybe we are God's equals... but if you wanna be superior, I'm telling you, you are trying in vain..

Sometimes I just think... what have I done wrong? Why I have to apologize for? For my stupid existence?.. it's just a matter of time, I won't be here forever..
Used. All that I have, and all that I can left behind is.. ink and blood.. frozen tears.. ash.. just ash..
Okay.. but there's no point arguing with myself.. I'll just keep inside all the stuff you don't see, and live my life until I die. What else am I supposed to do? ...

I need some time for my own.. I need some space for my own.. but it may be just waste.. waste.. I'm sorry for what I'm about to do.. I'd love to open my heart and say everything I have in mind..

Should I? ...

You were all I had... my everything... waste.

Greetings!

Take a moment to poison your eyes..