Ambianta:
Era odata un om. Si el avea o casa. Tare mandru era el de casa lui! Si locuia el in casa asta, cu sotia si cei sase copileti. Erau o familie fericita, el avea un loc de munca platit extrem de bine, poate prea bine, si isi depusese o suma maricica in banca pentru a le plati micutilor facultatea si a-i cumpara nevestei o esarfa, din dobanda daca nu. Ea statea acasa, si avea grija de copii, de casa, mai iesea in oras si cam atat. Copii erau si ei pe acolo.
Intr-o zi omul observa ca din unul dintre peretii casutei lui incepuse sa curga apa. Nicio grija, batu cu grija un raft pe care puse in pahar de cristal, sa picure apa in el. A doua zi chiar cumpara o vitrina mare, plina cu pahare de cristal, pe care o puse frumos, pe peretele de vizavi. Cand se umplea un pahar, punea altul sub el, si tot asa.
Pana intr-o zi cand observa ca peretele nu se oprea din stropit, ba mai mult, ii uda covoarele extrem de scumpe! S-a enervat, si a spart toate paharele din cristal, cat si vitrina cat un perete, pe care o cumparase din niste bani scosi de la banca, cu gandul ca va acoperi imediat pierderile, la salariul pe care il avea.
Apoi a daramat peretele. In spatele lui a observat cauza problemei: o teava fisurata, a carei reparatii costa foarte putin, mult mai putin decat vitrina cu pahare pe care tocmai o sparsese. Orbit de nervi, sparse teava, si opri robinetul.
Apoi se grabi sa scoata niste bani din banca, si eventual si banii de esarfa, ca sa construiasca un nou perete in loc. Dar banca daduse faliment dupa ce scosese el suma uriasa pentru a-si cumpara imensa vitrina cu cele multe pahare de cristal.
Ajuns acasa, nevasta ii lasase un bilet in care ii scrisese cum ca ea nu-l credea in stare sa-si creasca cei sase copii, asa ca i-a luat si a plecat. Il parasise si pentru ca nu ii cumparase esarfa.
Se puse pe pat, si incepu sa se gandeasa unde gresise. Insa apoi il suna sefu' si ii spuse ca e concediat, pentru ca el, sefu', nu mai are nicio obligatie fata de el din moment ce sotia lui renuntase in sfarsit la el pentru seful lui, si il asigura ca ii va oferi un trai foarte bun, ei si copiilor, dintre care patru oricum nu erau ai lui, departe de el.
Distrus, se aseza in mijlocul cioburilor de cristal, inconjurat de cei trei pereti fara aoperis care mai ramasesera din casa lui de care fusese mandru odata.. Si incepu sa ploua.
Morala: ti-o tragi singur.
